Recent au apărut pe internet discuții despre Maia Sandu. Se discuta despre un articolaș scris de Vitalie Sprînceană. Pe Vitalie îl știu de mai demult, dar mare respect pentru el nu am din simplul motiv că e cam superficial și simpluț, plus a cam luat in batjocură niște chestii pe care eu le respect și a întrecut măsura cu anumite declarații. Totuși, ideile expuse de el despre D-na Sandu sunt destul de bune și, cel puțin, reprezintă o primă critică așa mai serioasă pe care am văzut-o eu pe internet.
Cine totuși este Maia Sandu? Cred că asta este întrebarea de bază de la care trebuie să pornească jurnaliștii și societatea civilă activă de pe Bîc. Cum a ajuns dumneaei în politica Moldovenească? Cine a adus-o? Pe ce merite?
La aceste intrebări s-a încercat și mai înainte să se răspundă, însă, paradoxal, puținele surse pe care le-am găsit eu în arhivele internetului care discută persoana D-ei Sandu sunt portaluri de știri și bloguri care sunt sub influența tot a PLDM-ului (de exemplu, Unimedia și Bloguvern.md care au discutat despre biografia acestei persoane prin 2012). Adică presa “așa zisă” liberă n-a ridicat un degețel să afle dedesubturile acestei persoane. Lăsați de voia lor, lacheii PLDM-iști nu au intrat în detaliile biografiei Maiei Sandu și respectiv sunt foarte multe găuri neexplicate.

Sursa: Unimedia.md
Azi foarte mulți zic că D-na Sandu este un politician nou, adică n-a avut nimic cu politica până mai ieri. Câțiva, printre care și Sprînceană, zic că această declarație e ridicolă dat fiind faptul că D-na Sandu a fost Ministrul Educației din 2012 pâna in 2015. Eu însă în CV-ul D-nei Sandu văd negru pe alb că ea a lucrat în sfera guvernamentală în poziții cheie și politice incă din anii ’90. În perioada anilor 1994 - 1998 D-na Sandu are funcția de Consultant și Șef Adjunct de Direcție în cadrul Ministerului de Economie. Aici o mică precizare: Maia Sandu de abia termină ASEM-ul în iunie 1994 și imediat după terminare ea deja obține funcția de Consultant și Șef Adjunct de Direcție la Ministerul Economiei; nu un simplu asistent, sau analist, sau oricare altă funcție începătoare, dar anume Consultant și anume Șef Adjunct de Direcție! Voi, cei raționali și cu capurile întregi, spuneți-mi și mie câți băieți și fete proaspăt ieșite de la facultate ați văzut să intre direct în funcții importante la guvern imediat după terminarea facultății și fără nici o experiență anterioară?! Orice om întreg la minte înțelege că așa o persoană ajunge în așa funcție așa de repede doar cu sprijinul anumitor grupuri de interese!
Mai departe: deja in 1998 Maia Sandu ajunge Economist (!!!) la Oficiul Băncii Mondiale din Moldova. A ajunge “Economist” la Banca Mondială (World Bank, sau prescurtat WB) este o chestie foarte mare. De exemplu persoanele care se numesc economiști la WB sau Fondul Monetar Internațional (International Monetary Fund, sau IMF) de obicei au studii de doctorat (Ph.D.) în economie și abilități AVANSATE de analiză economică. Maia Sandu, însă, fără mari studii și într-un mod absolut miraculos ajunge în funcția de Economist la WB din Chișinău, ceia ce iarăși este bătător la ochi!
În 2005, când la putere era Partidul Comuniștilor din RM, Maia Sandu devine Director al Direcției generale de politici macroeconomice și programe de dezvoltare în cadrul Min. Economiei. Ei bine, dacă lucrul din anii ’90 posibil că nu era tocmai politic, atunci deja această poziție din 2005 este vădit una politică. Și nu numai că ea este politică, dar ea încă și este obținută pe timpul comuniștilor. Da, pentru cei ce au uitat, în 2005 Ministrul Economiei era nimeni altul decât Igor Dodon (vedeți screenshot-ul de mai jos preluat tot de pe Unimedia).

Se pare că în 2006 ceva s-a întâmplat deoarece Sandu pleacă din funcția de la minister și obține altă funcție de data asta deja la Organizația Națiunilor Unite (Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, sau PNUD) unde lucrează ca Coordonator de Program o perioadă scurtă de timp în 2007. Tot din 2007 până în 2009 Sandu devine un alt Consultant, de data asta deja pe Reforma Administrației Publice Centrale. Cei de la Unimedia nu precizeaza in cadrul cărei instituții era această funcție (Consultant pe Reformă); mai mult ca probabil că era tot în cadrul Ministerului Economiei. Să-mi spună mie acum cineva că în perioada de până la 2009 în așa funcții (consultant, director de program, director de direcție, adjunct de șef de direcție, etc.) nu se ajungea pe criterii politice!
Deci fiți atenți ce fluctuații interesante în cariera profesională are Maia Sandu: prima funcție imediat după terminarea studiilor universitare e de răspundere în cadrul Ministerului de Economie (până la această funcție se pare că Maia Sandu nu lucrase nicăieri: cel puțin in CV nu e indicat nimic), a doua funcție e la WB (însă, e o funcție care nu corespunde pregătirii academice deoarece studiile universitare în Management au foarte puțin în comun cu Economia, mai mult ca atât, pentru a ajunge Economist la WB e nevoie de cel puțin un Masterat în Economie, dar mai degraba un doctorat în Economie [ceia ce Maia Sandu, însă, nu are]; dar să presupunem că aici au acceptat-o în funcție pe baza recomendațiilor de la guvern și a experienței de la minister), a treia funcție din nou la Ministerul Economiei, a patra funcție iarăși în afară în cadrul PNUD, a cincea cel mai probabil că e din nou la Min. Economiei. Nu vi se par suspicioase aceste fluctuații în și din Ministerul Economiei?!?
Cel mai mare atu cu care se laudă Maia Sandu este că a făcut studii la Harvard. În primul rând cunoscătorii sistemului de studii superioare din SUA o să vă spună că la așa programe (Ivy League Schools) este extrem de greu de ajuns (rata de acceptare a aplicanților este sub 10%). Aplicanții, în special la programul Administrației Publice de la Harvard, trebuie să vină cu scrisori de recomandare de la cele mai înalte nivele (miniștri, prim-miniștri, etc.) Deci iarăși revenim la comuniști, or anume ei erau în cele mai înalte posturi în acea perioadă. Mai mult ca atât, băieții din cadrul instituțiilor guvernamentale (ministere, agenții, etc.) ajung la așa programe de studii în baza burselor oferite anume persoanelor din cadrul instituțiilor guvernamentale, adică, din start concurența e foarte mică și în realitățile moldovenești mai degrabă că fără pup-curism & mită & nănășism & cumătrism & favoritism etc. nu se ajunge. Totuși faptul ca ea a terminat masterul de la Harvard (încă nu se știe cu ce note, dar să presupunem note bune) e lăudabil. Și la acest moment e nevoie de o mică precizare: Administrația Publică are foarte puțin în comun cu Economia. Toți o numesc pe Maia Sandu economist, însă în afară de experiența moldovenească pe la Min. Economiei, Maia Sandu practic nu are nimic altceva legat serios de știința și abilitățile economice!
După masterul de la Harvard, Maia Sandu ajunge Consilier la WB în Washington, DC. Iarăși, cei ce pricep cât de cât cum lucrează instituțiile internaționale de genul WB și IMF știu că postul de consilier e practic un post de asistent/secretar etc. Adică nimic deosebit. Deci, cei de la WB au ignorat faptul că Maia Sandu a fost ditamai Economist la WB in Moldova, că a fost director de program la PNUD, că a fost Director al Direcției de politici monetare, etc. … a ignorat toate aceste chestii și a numit-o tocmai in funcția de consilier [sic.] de director! Acum e clar, sau mai trebuie ceva de lămurit aici?
Și iată că in 2012, Maia Sandu vine pe cal alb cu fanfare ca nou Ministru al Educației. Cred că planul era ca Maia Sandu să vină la Ministerul Economiei, insă cam nu li s-a primit celor din PLDM, și în schimb au adus-o (adică Filat) la Ministerul Educației. Este curios faptul cum lacheii PLDM-ului (adică blogerașii de cartier) făceau PR acestei persoane: doar puncte forte, iar la riscuri nimic la adresa ei ci mai degrabă riscuri legate de sistem (un pic straniu, nu?!; vedeți mai jos pamfletul băieților de la Bloguvern.md)

Sursa: Bloguvern.md
Mai este curios și faptul că pe pagina Wikipedia nu se spune absolut nimic despre cariera profesională a Maiei Sandu de până la funcția de consilier (secretară?!) la WB. Oare de ce? Cei cu cap pe umeri, sper eu, înțeleg motivul.
Deja toți știu marile “succese” pe care le-a obținut Maia Sandu: a închis școli (în special în mediul rural); a instalat camere de luat vederi cu costuri enorme în loc să schimbe curiculumul și tipul de examinare; a închis ochii la fărădelegile comuniștilor și predecesorilor săi; a votat (sau a lipsit în mod dubios la) cele mai scandaloase hotărâri de guvern (aici iarăși sunt foarte mule momente stranii: că a participat la sesiune, că nu a aprticipat… ș.a.m.d.); n-a făcut mai nimic pentru sistemul superior de învățământ și pentru grădinițe; n-a făcut nimic pentru remunerarea profesorilor și îmbunătățirea curiculumului școlar; n-a făcut nimic pentru curiculumul universitar și pentru studenți; a fost ministru al educației în timpul guvernului Gaburici (DA DA, Maia Sandu, știind de fraudele lui Gaburici a continuat în aceiași funcție: ce mai verticalitate, ce mai demnitate, ce mai patriotism!!!). Dacă vreți să considerați acestea succese atunci aveți tot dreptul, mie însă mi se par mai degrabă a fi eșecuri colosale.