luni, 25 aprilie 2016

Privind dintr-o parte ceia ce se întâmplă în Moldova înțelegi cât de stupidă și de primitivă e situația. Practic începând cu anii 1970-1980 moldovenii se tot luptă. Ba pentru alfabet, ba pentru limbă, ba pentru independență, ba pentru statalitate, ba împotriva comuniștilor, ba pentru socialiști, ș.a.m.d. Iată privești asta dintr-o parte și se face impresia că în țara asta trăiesc doar orbi care nu văd, surzi care nu aud și muți care nu pot vorbi deoarece doar într-un așa un grup este o anarhie similară celeia din Moldova. Permanent moldovenii au călcat pe greble: în anii ’90 în loc să ducă până la capăt actul unirii, moldovenii s-au oprit la jumătate de drum și în schimb au adus la putere pe agrarieni în frunte cu Snegur și Lucinschi; la începutul anilor 2000 în loc să-i preseze pe democrați care numai numai începuseră niște reforme cât de cât mai serioase și să împingă politiceni cinstiți la putere, moldovenii iarăși au ales calea mai ușoară și i-au votat masiv pe comuniști care în 8 ani de guvernare au adus țara la “sapă de lemn”; în aprilie 2009 parcă parcă a început să se întrezărească o rază de lumină, și iarăși moldovenii au dat-o în bară votând masiv PLDM la alegerile ulterioare, un partid care a apărut în mod suspect, din aer, și avea în frunte oamenii creați de agrarieni și Lucinschi, în spcial la sfârșitul anilor ’90; acum iată că suntem în 2016 și lumea iar a luat-o razna și are intenții serioase să-i aducă la putere pe socialiști și proruși, să-i alunge pe unicii politicieni cât de cât mai curați și mai capabili (mă refer aici la PL), iar în locul lor să pună așa zise forțe de alternativă care se declară pro-românești sau democrate, dar care întradevăr luptă să distrugă până la urmă rădăcinile noastre strămoșești (aici mă refer la personele dubioase care au apărut pe arena social-politică din Moldova din ultimii 4-5 ani precum Maia Sandu, Andrei Năstase, Iurie Leancă, Igor Boțan, Renato Usatîi, Natalia Morari, droaia de bloggeri și jurnaliști vânduți, și mulți mulți alții).

Este pardoxal faptul că din toate forțele politice actuale din Moldova este una singură care constant arată performanță, transparență, verticalitate, și eficiență - această forță politică fiind Partidul Liberal - însă anume această forță pare să piardă pe zi ce trece susținerea oamenilor. Așa un război de pe toate fronturile împotriva unei singure forțe politice eu n-am văzut niciodată și asta demonstrează că anume acest partid le stă in gât tuturor veneticilor, mancurților, lingăilor, populiștilor și bandiților care se vor acum la putere. Din păcate intelectualitatea, mass media, artiștii, profesorii, medicii, marea majoritate a tineretului, și alte ramuri mai răsărite ale societății au pierdut speranța și încrederea în unica forță capabilă să lupte cu negreața care vine peste țară. Mulți spun că de asta se fac vinovați liderii acestui partid; eu însă nu sunt de acord... Liderii PL-ului se descurcă cum pot într-o societate înrăită care așteaptă minuni de la ei și nu vor să înțeleagă că succesul liderilor mai depinde și de susținerea societății. Situația asta crează un cerc vicios în care unica forță capabilă să ne apere interesele naționale pierde din susținere și putere, ceia ce ulterior duce la mai multe fărădelegi în țară, ceia ce la rândul său duce la o emigrare sporită a intelectualității din țară, care ulterior scade și mai mult din susținerea pentru această forță politică… În loc să aruncăm cu pietre în acest partid cred că ar fi timpul să ne trezim și să ne dăm seama că dacă cade PL-ul în urmatorii ani atunci Moldova va fi învăluită de o beznă pentru foarte mulți ani înainte (posibil chiar decenii); în loc să ne legăm de fiecare greșăluță și problemuță a liderilor mai bine ne-am organiza și am conlucra cu acești lideri ca să ajutăm să dezvoltăm o societate mai inteligentă și mai curată care ulterior să fie capabilă să înfăptuiască reunirea cu România.

În cazul în care cade PL-ul și la putere vor veni droaia asta de mancurți si bandiți atunci drumul nostru spre reunirea cu România se va accelera deoarece asta ulterior va fi unica scăpare a poporului ăsta amărât. Din păcate, însă, unirea înfăptuită în așa condiții poate duce la probleme economice majore având în vedere că România va trebui să ridice de pe butuci economia Basarabiei ceia ce-o va slăbi și mai mult pe Romănia și va duce la o mai mare instabilitate socială. Iată de ce, unirea trebuie făcută cu cap și cu multă răbdare.