joi, 17 noiembrie 2016

Pe 13 Noiembrie 2016 s-a desfășurat turul II al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. După aceste alegeri aveam pe suflet aceiași greutate pe care am avut-o după alegerile din 5 Aprilie 2009. Problema nu e în faptul că Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor din Moldova, a câștigat alegerile, ci mai degrabă faptul că tineretul nici după aceste alegeri n-a înțeles de ce a pierdut alegerile. Toți se indignează că alegerile au fost fraudate, deși PL în frunte cu Ghimpu deja de vreo două decenii vorbește despre mâna Moscovei. Tineretul nostru de fiecare dată când aude aceste declarații din partea PL-ului rostogolește ochii și îi ia în derâdere pe liberal. Știți dragii mei, anume deoarece sunteți așa de proști că nu vedeți mâna Moscovei în votul masiv al transnistrenilor care au fost aduși și plătiți să voteze (la sigur în baza surselor financiare provenite din Moscova prin off-șoruri), sau al găgăuzilor, sau al votului masiv din Rusia, mie îmi pare rău de voi. Nu este rațional să te indignezi de fraudarea alegerilor dar în același timp să ignori că această fraudă a fost defapt orchestrată de agenții moscoviți incă cu muuuult timp înainte de alegerile propriuzise!

De asemenea, mă indignez din cauza că tinerii noștri așa și n-au învățat lecția că noi trebuie să fim uniți ca să învingem și să aducem schimbarea. De exemplu, practic tot tineretul (inclusiv feluritele asociații de tineret pro-unire ș.a.m.d.) în primul tur în loc să se consolideze și să voteze candidatul care vine să construiască un fundament pentru unire, îl consideră un candidat neserios, eșuat, ș.a.m.d. Când îi întrebi de ce nu l-au susținut pe Ghimpu ei toți într-un glas zic că Ghimpu este un politician eșuat, a trădat electoratul că s-a asociat cu PDM și cei câțiva transfugi de la PCRM, că e implicat în furtul miliardului prin faptul că el l-a propus pe Drăguțanu ca guvernator la BNM, și că în general e în buzunarul lui Plahotniuc, că are echipă slabă, etc. Paradoxal, dar aceste idei au fost împinse inițial de mass media controlată de Filat și ulterior de sateliții PLDM-ului. La Ora de Ras de la Jurnal TV săptămânal se turna mizerii de astea peste PL, Ghimpu și Chirtoacă. Natalia Morari pe la televiziunile Lucinchiste practic zilnic turna zoaie peste liberali și ideile democratice, isterizând lumea cu așa zisele dezamăgiri, melearduri, țări capturate, și alte prostii. Mai ține minte cineva azi cum acești bravi "jurnaliști" înaintea alegerilor din Noiembrie 2014 postau tot felul de filmulețe despre nivelul lor de dezamăgire și chemau lumea să boicoteze alegerile. Ei încâ din Noiembrie 2014 l-au pus pe Ghimpu în buzunarul lui Plahotniuc (despre asta o sa vorbesc mai jos) SPECIAL ca lumea să nu mai vadă alternative. Multe alte portaluri și televiziuni preluau aceste idei și le transmiteau mai departe. În mai puțin de un an și ceva PL a devenit dușmanul poporului datorită acestor minciuni. Oamenii întotdeauna au avut o alternativă serioasă în PL, doar că agentura moscovită înțelegând asta a creat "alternative" artificiale, pe care le-au asociat cu ideile liberale, după care tot ei le-au compromis și într-un mod miraculos au reșit să-l alipească și pe PL la aceste eșecuri.

Ca să fie clar:
1) Prima acuzație și cred că cea mai mare care i se impută lui Ghimpu este că el și-a trădat electoratul făcând alianță cu Plhotniuc și transfugii comuniști. Cel mai interesant e că aceste declarații provin de la clienți foarte dubioși care mai degrabă că tot acest timp au votat cu PLDM, dar acum se pronunță despre PL în loc să-și asume greșelile proprii. Dar să revenim la acuzațiile astea sterile: Ghimpu nu a trădat pe nimeni când a făcut alianță cu PDM și cei câțiva transfugi comuniști care s-au alipit acestei coaliții prin negocierile cu PDM. În primul rând, nu a trădat deoarece dacă PL nu făcea acea alianță la mijlocul lui 2015 țara se rostogolea direct în alegeri parlamentare anticipate și la putere ajungeau forțele de stânga: PSRM era cotat cu aproape 25%, Partidul lui Usatyi cu încă vreo 25%, Dadaiștii aveau vreo 15%, Partidul lui Maia Sandu avea în jur de vreo 12%, PDM avea la vreo 9%, PL cam tot în jur de 9%, și restul erau deja sub prag (inclusiv PLDM care practic era partid mort deja).

Acum închipuițivă un parlament la începutul anului 2016 în care PSRM, PN, și PDM ar fi avut în jur de 60%, pe centru Maia Sandu cu dadaiștii ar fi avut vreo 30%, și pe extrema dreaptă PL-ul cu ale lui veșnice 9-10%. Imaginațivă doar ce fel de alianțe ar exista într-un așa parlament și ce concret ar fi făcut Maia Sandu și Andrei Năstase ca să-și mențină partidele pe linia de plutire!

În al doilea rănd, PL nu a trădat electoratul său în 2015-2016 tot așa cum el nu a trădat electoratul nici în 2009 când a făcut alianță cu PDM care la acea etapă îi avea în liste deja pe Marian Lupu și încă câțiva clienți care au migrat de la PCRM. Așa că deja dacă doriți să-l numiți pe Ghimpu și PL trădători atunci cel puțin concretizați datele istorice de când acest partid face alianțe cu foști comuniști. Nu mi-a plăcut nici mie în 2010 că PL se asociază cu clienți ca Marian Lupu și Plahotniuc, dar la acel moment era clar că altă alternativă mai bună nu era, la fel cum era clar la mijlocul lui 2015 că dacă PL nu făcea alianță cu PDM la putere veneau forțele de stânga. Să te incăpățânezi și să nu faci alianță pro-europenă doar din cauza că într-un anumit partid sunt foști comuniști ar fi fost echivalent cu moartea politică a PL-ului care după câteva runde de alegeri repetate ar fi ajuns sub pragul electoral. Deci, toate deciziile pe care le-a făcut PL-ul până acum au fost corecte și n-au nici o legătură cu vreo trădare careva.

Din păcate foarte puțini azi înțeleg acest lucru. De asemenea, foarte puțini pot analiza lucrurile din punctul de vedere al unei realități paralele în care lucrurile ar fi mers altfel decât ele merg azi. În engleză o asemenea situație se numește "counterfactual."

2) Chestia cu numirea guvernatorului la BNM este absurdă. Ok, PL întradevăr a numit candidatura guvernatorului, însă să afirmi că PL-ul cumva l-a controlat pe Drăguțan din umbră ca acela să închidă ochii la furturile din sistemul bancar este o stupiditate enormă. În primul rând, Drăguțan în calitatea sa de guvernator al BNM devine absolut independent și nici un partid politic nu-i poate lui indica ce să facă sau să nu facă; aceste atribuții sunt clar enunțate în constituția RM. Tot Ghimpu a fost acela care l-a propus pe Nicolae Timofti la președenție, însă nimeni acum nu pretinde că Timofti cumva ar fi fost influențat de Ghimpu.  În al doilea rând, deja au fost scoase documente oficiale prin care se demonstreaza că Draguțanu și BNM au început să înștiințeze toate organele statului (președenția, Guvernul, CNA, procuratura, etc.) despre problemele din sistemul bancar imediat cum ele au devenit aparente. Iată dovezi care confirmă că BNM încă din 2012 a informat guvernul despre problemele de la Banca de Economii (BEM):



Deci BNM atribuțiile sale și le-a îndeplinit corect; ei sunt organ de monitorizare și nu de urmărire penală cum cred unii. Aici ar mai trebui de precizat că problemele cele mai mari erau la BEM, DAR BEM-ul era controlat de Ministerul Finanțelor (nu de BNM!). Iar la Ministerul Finanțelor ministru era Veaceslav Negruță și ulterior Anatol Arapu, ambii PLDM-iști. Deci PLDM-ul (care a adus-o pe Maia Sandu la șefia Ministerului Educației și a carui membru Maia Sandu devenise în 2014) a controlat Min. Finanțelor, care la rândul său controla BEM-ul prin numirea Consiliului de Adminsitrare. Anume Min. Finanțelor l-a numit pe Șor Președintele Consiliului de Administrare prin 2013 după care s-a pornit tot caruselul cu spălarea banilor și furturile de la această bancă. Iar BNM era practic cu mâinile legate deoarece banca era de stat, adică BNM trebuia să lupte cu guvernul controlat de Filat. Așa că pe mine nu mă miră că BNM nu a putut opri activitatea BEM-ului în această perioadă.

Apropo, pentru cei ce-au uitat: în Februarie 2013 PLDM iese din alianță cu PDM și PL... Între PLDM și PDM (mai bine zis, între Filat și Plahotniuc) se pornește un război în care PLDM-ul și PD-ul se rânduiau în votarea a tot felul de legi și hotărâri prin Parlament ÎMPREUNĂ cu comuniștii. Tot în această perioadă PLDM-ul cumpără voturile Anei Guțu, Ion Hadârcă, Marinuță, Saharneanu de la Vocea Basarabiei și încă vreo trei prăpădiți din cadrul PL-ul și astfel dezbină Partidul Liberal. Deci, în 2013 PL nu că nu controla nimic în guvern, parlament, și BNM dar acest partid era pe cale de dispariție la acel moment! Este absurd să crezi că PL-ul ar fi avut ceva legătură cu furturile din sistemul bancar din acea perioadă deoarece cei ce se fac cu adevărat vinovați de furtul bancar (Filat și acoliții lui + Plahotniuc cu ai lui) de fapt lucrau foarte activ ca să distrugă Partidul Liberal, care le încurca la ambii.

În al treilea rând, atât Ghimpu cât și Chirtoacă încă de pe la sfârșitul anului 2010 au început să iasă public cu informații despre mahinațiile de la BEM și practic deja de prin Martie-Aprilie 2013 ei ieșeau deschis și spuneau că BEM-ul este furat de Filat și PLDM! Mai țineți minte cum ieșea Streleț și-l acuza pe Ghimpu după ședințele de Parlament că cică Ghimpu special vrea să destabilizeze piața bancară moldovenească când el acuză PLDM-ul de hoții în sistemul bancar? Poftim un reportaj de prin Iunie 2013:


(Declarațiile lui Ghimpu începând cu minutul 1:30 DAR și minutul 3:50; Declarațiile lui Streleț începând cu minutul 2:50)

Deci unde-i logica că cel ce fură BEM-ul în același timp să iasă public și să declare că BEM-ul se fură? Pur și simplu moldovenii au minte scurtă și deja au uitat că anume PL-ul și DOAR PL-ul a ieșit în perioada anilor 2011-2014 și striga în gura mare despre hoțiile de la BEM... iar clienții deștepți care sunt cu mâinile murdare s-au folosit de această amnezie a moldovenilor și le-a implantat în creieri ideea că PL în loc de straj de fapt a fost hoț... și acum marea majoritate a moldovenilor cred că PL se face vinovat de hoțiile din sistemul bancar moldovenesc, iar de PLDM și Filat deja toți au uitat.

Iată poftim o conferință de presă din Aprilie 2014 cu declarațiile PL despre BEM. Deci, fiți atenți aceste declarații erau făcute cu mult înaintea alegerilor din Noiembrie 2014, dar lumea cum/pentru cine a votat în Noiembrie 2014?



Iată și un articol din perioada ceia:



Arătați-mi acum vă rog frumos măcar vreun material din perioada anilor 2012-2014 în care Maia Sandu care era atunci Ministrul Educației și care la sigur că a auzit toate acuzațiile venite de la Mihai Ghimpu să fi ieșit public să facă declarații la tema furtului miliardului, sau arătațimi măcar vreun articol de ziar unde Maia Sandu să fi declarat în acea perioadă că este îngrijorată de situația din sistemul bancar și de faptul că anume colegii ei de guvernare și ulterior de partid sunt DIRECT responsabili deoarece ei controlau BEM-ul?

Nu veți găsi nimic. În schimb avem o stenogramă din mai 2015 (despre care am scris mai jos) în care Maia Sandu declară cu propria guriță că ea prima dată aude despre problemel din sistemul bancar la acea ședință!

Păi cum dragii mei compatrioți?! Cum să vă mai înțeleg eu logica voastră când o apărați pe Sandu și-l huliți pe Ghimpu?! Iată acum aveți un președinte socialist. Oficial, peste vreo doi ani veți avea și un parlament socialist și anti-românesc în rândurile căruia se va regăsi și Maia Sandu și Andrei Năstase și tot cei posibil că PL să nu treacă pragul. Dar mai mult ca probabil e că Dodon va crea premize pentru alegeri anticipate și ne putem trezi cu această componență înca pe la sfârșitul lui 2017. Vreți să știți care aproximativ va fi componența în următorul parlament datorită zoaielor pe care le-ați turnat în ultimii 2 ani și ceva? Vă zic, că nu-i greu de prezis chestia asta: PSRM va avea în jur de vreo 35%, Partidul lui Usatyi va avea în jur de vreo 15%, PCRM-ul va avea în jur de vreo 6-8%, PAS-ul va avea în jur de vreo 15-20%, dadaiștii vor avea în jur de vreo 15%, și posibil PDM-ul să aibă la vreo 6-8%. Deci pe stânga o sa-i aveți pe PSRM, PCRM, Partidul Nostru și tot cei posibil pe PDM cu vreo 60-65%, iar pe dreapta vor fi Maia Sandu cu PAS-ul ei și Andrei Năstase cu PPDA-ul lui. Să vedeți ce luptă acerbă împotriva corupției va avea Maia Sandu și Năstase atunci, să vedeți ce bunăstare vă vor aduce ei atunci și ce schimbare a politcienilor veți observa. O să plângeți cu lacrimi de crocodil după PL, Ghimpu și Chirtoacă... dar va fi deja prea târziu atunci.